Create an event

Vortex Symphony - Spectacol sincretic

Mon 6 May 2019
7:00 PM - 9:00 PM
Ended


În data de 6 mai de la ora 19:00, în sala Capitol a Filarmonicii “Banatul” va avea loc, în cadrul Festivalului Internațional Timișoara muzicală, SPECTACOLUL SINCRETIC VORTEX SYMPHONY. Muzica interpretată de membrii ansamblului ATEM (Vlad Colar – flaut, Cristian Miclea – clarinet, Cristina Mălăncioiu – vioară, Darius Tereu – violoncel, Victor Andrei Părău – pian) va fi susținută de o componentă vizuală: proiecția _Arhetipuri vizuale_ realizată de artistul Gabriel Kelemen. În programul concertului au fost incluse lucrările a doi compozitori aflați la ceas aniversar: se împlinesc 90 de ani de la nașterea lui George Crumb și 80 de ani de la nașterea lui Jonathan Harvey.Fire invizibile leagă activitatea creatoare a compozitorilor ale căror lucrări vor putea fi ascultate pe scena filarmonicii timișorene, cel mai important fiind aspirația către spațiul transcendenței. Timpul sonor este o temă asupra căreia Toshio Hosokawa s-a aplecat în numeroase lucrări; compozitorul japonez mărturisește că lucrarea_ Stunden-Blumen. Hommage a Olivier Messiaen_ ne vorbește despre “începutul timpului” sau despre “originea timpului”. Lucrarea _Dancer on a Tightrope_ a compozitoarei Sofia Gubaidulina aduce în prim plan dorința zborului, prin euforia mișcării, a dansului, a virtuozității extatice. Jonathan Harvey încearcă să ilustreze în lucrarea _Nataraja_ imaginea zeului Shiva, reprezentat ca fiind un dansator cu patru brațe. Citatul ce apare în lucrarea _Eleven Echoes of Autumn_ de George Crumb poate fi folosit ca o cheie pentru a descifra bogata simbolistică muzicală; motto-ul îi aparține lui Federico Garcia Lorca “...y los arcos rotos donde sufre eI tiempo" - "...și arcadele frânte unde timpul suferă...”. Proiecția video _Arhetipuri vizuale_ realizată de artistul și cercetătorul Gabriel Kelemen, urmăreşte demersul cosmogonic al Facerii, pornind de la ipostazele incipiente ale întunericului de dinaintea creaţiei, trecând succesiv prin metamorfozele apelor primordiale în misteriosul proces al genezei, vizualizarea sunetului alături de arhetipurile vorticiale, corelate celor 7 culori spectrale acompaniază și întregesc miraculoasa armonie universală. Publicul va avea astfel ocazia să urmărească în premieră mondială, o suită de imagini video surprinzătoare, incitante și fabuloase, realizate prin experiment direct în fluide, generate de relația arhetipală indisolubilă, dintre principiul sferă-vortex și sunetul primordial.  © Gabriel Kelemen VORTEX SYMPHONY - un eveniment artistic provocator - un spectacol în care patru dintre cei mai apreciați creatori contemporani: un compozitor japonez, o compozitoare cu origini ruso-tătare, un compozitor englez și un creator american, fiecare având o personalitate artistică clar definită, ne invită să explorăm lumi sonore care ghidează conștiința ascultătorului către spațiul unității, al accesării unei realități dincolo de dualitate. Zona de confluență a artei muzicale cu cea vizuală reprezintă probabil cel mai potrivit mediu pentru această temerară încercare. ORGANIZATOR - Filarmonica Banatul Timișoara  PROGRAM TOSHIO HOSOKAWA - _Stunden-Blumen. Hommage a Olivier Messiaen_ pentru clarinet, vioară, violoncel și pian JONATHAN HARVEY – _Nataraja_ pentru flaut piccolo și pian SOFIA GUBAIDULINA – _Dancer on a Tightrope_ pentru vioară și pian GEORGE CRUMB – _Eleven Echoes of Autumn_ pentru flaut alto, clarinet, vioară și pian
music concerts festivals classical art video maker
42275 Views
07/05/2019 Last update

Sala Capitol, Filarmonica Banatul
Timișoara, Județul Timiș, România

View event details


Are you an event organizer?
Create events for free. They will be immediately recommended to interested users.

  1. G.
  2. Vortex Symphony - Spectacol sincretic